Beitragsseiten

Otto Adler

Otto Adler s-a născut la Cluj, ȋn nordul Transilvaniei, ȋn ziua de 4 mai 1929, ȋntr-o familie de evrei. A fost singur la părinţi; tatăl Isidor Mihai Adler de meserie şofer-mecanic cu multă experienţă practică, puţine studii laice dar foarte multe religioase. Mama Serena (Szera) Adler, născută Fell, casnică, avea bacalaureatul şi pentru epoca respectivă era foarte cultă. Ȋnainte de război au locuit pe strada Horea nr. 48, lângă Biserica ortodoxă şi aproape vizavi de Sinagoga Deportaţilor. Ȋn memoriile lui nepublicate ȋncă spune: "La etajul I al acestui blocuşor ȋn stilul anilor 30' ȋntr-un apartament cu 2 camere spre stradă am locuit ȋntre 1937 şi 1944 cu Tata şi Mama şi până ȋn 1941 cu Bunicul din partea Mamei. De aici ne-au ridicat ȋn seara zilei de 1 mai 1944 jandarmii maghiari şi ne-au dus ȋn ghetoul din fabrica de cărămizi. Aici am revenit ȋn octombrie 1945 din Dachau...."

papa apres Holocauste

Otto Adler la puţin timp după eliberarea

din lagărul Dachau

 

Ȋn curtea Sinagogii Neologe (acum a Deportaţilor).era şi şcoala primară evreiască cu 4 clase, unde i-a fost ȋnvăţător Frei, sau Frei bacsi, despre care spune ȋn aceleaşi memorii că "....era un domn destul de ȋnalt cărunt, cum se cade (nu dădea nici măcar o palmă), care mie mi se părea un mare savant. Caracterul lui blând era cu atât mai evident cu cât o clasă mai mare decât a noastră cu un an era păstorită de domnul Brief care avea o nuia ȋnfăşurată cu sfoară şi chiar folosea acest obiect de tortură. Ȋn curtea sinagogii mai era o curte ȋn care funcţiona grădiniţa". Ȋnaintea şcolii frecventase grădiniţa (heider). Timpul liber ȋl petrecea cu alţi copii de toate etniile, vorbind ȋn limbile fiecăruia, un mediu intercultural ȋn care copii se ȋnţelegeau ȋn română, maghiară, idiş.

Pe strada Basarabia nr.1 (pe vremuri str. Somesului) a funcţionat din luna octombrie 1940 până ȋn aprilie 1944 "cel mai formidabil liceu din lume", Liceul Evreiesc din Cluj sau ȋn prescurtarea din limba maghiară ZSIGLIC, despre care continuă spunând: "....Cine a apucat să urmeze măcar 2-3 clase ȋn acest liceu nu ȋl va uita niciodată". După bacalaureat a plecat să urmeze facultatea la Bucureşti.

otto adler father motherOtto Adler, ȋmpreună cu tatăl şi mama, ȋnainte de război

Ȋn primăvara anului 1944, armonia familiei, asemenea fiecăruia al cincilea cetăţean al Clujului de atunci care era evreu, a fost mai ȋntâi zguduită de ghetoizarea la fabrica de cărămizi din Cluj şi apoi deportarea, transporturile spre Birkenau, Auschwitz II. Ȋngrămădiţi ȋn vagoane de animale, ȋn condiţii sub umane, au străbătut gările timp de 3 zile, la capătul cărora au ajuns pe faimosul peron, ȋn faţa doctorului Mengele. Pe lângă şirul de oameni obosiţi după acest drum ȋngrozitor, treceau deţinuţi mai vârsnici care le şopteau copiilor mai mărişori să spună ca au 16 ani şi că sunt muncitori. Tata s-a gândit că probabil cei mai cu vechime pe acolo ştiu de ce trebuie să facă aşa şi a spus că are 16 ani, ceea ce era aceptabil pentru că era un băiat sănătos şi voinic, nu la fel urma să fie la ieşirea din lagăre când a avut doar 29 de kilograme. La acastă triere tatăl şi bunicul meu au mers ȋn coloana celor apţi de muncă. Din cele aflate ulterior de la verişoarele bunicii mele, bunica fusese triată pentru a merge la muncă, dar ea a schimbat coloana cun cea a femeilor ce se ȋndreptau cu speranţa de a face un duş cum li se spusese, dar direcţia era spre camerele de gazare. De ce a schimbat coloana? Din dorinţa de a-şi putea zări măcar o clipă fiul şi iubitul soţ.
Lunile ce au urmat ȋn lagăr au fost foarte grele, pentru că tatăl meu şi bunicul au muncit ȋn mine ; mai ȋntâi la Thiel, aproape de Longviy, Franţa (ei au muncit acolo din iunie 1944 până la ȋnceputul lui martie 1945.......timpul devenea relativ......zilele treceau greu. De unde ştia că era vorba despre iunie 1944? .....când au plecat din Birkenau, ȋn trenul marfar, tatăl meu prinsese un loc lângă mica fereastră din vagon.......astfel el a auzit o discuţie ȋntre doi bărbaţi cu puternic accent prusac ȋn staţia de tren Leipzig......ei vorbeau despre americanii ce debarcaseră ȋn Normandia (după război a aflat că era vorba despre 6 iunie 1944).
La sfârşitul lui martie, ȋnceput de aprilie 1945 cu trenul de marfă, ei au trecut râul Rurh, ȋn Germania, la Kochendorf. Ei veneau dintr-un lagăr cu circa 300 prizonieri, ȋn care mureau cam 2 persoane pe săptămână..... la Kochendorf au găsit cam 1000 ruşi, cu o viaţă şi muncă extrem de grele....... aici mureau circa 4-5 ȋn fiecare zi, doborâţi de foame şi bolile lagărului.
După aceea, când a avut loc un transport de evrei pentru execuţie ȋntr-o vale din apropiere, tata şi bunicul s-au numărat printre ei, dar şansa a făcut ca a doua zi dimineaţa când s-au trezit pe fundul văii şi s-au uitat pe dealurile din jur, au văzut că naziştii se retrăseseră ......prizonierii au ieşit ȋncet, sprijinind pe cei foarte slabi care nu mai puteau merge şi s-au ȋndreptat către Garmispartenkirhen şi pe drum s-au ȋntâlnit cu trupele americane ale Diviziei Rainbow......
După acest moment, ei au continuat să stea ȋn lagărul transformat ȋn spital de campanie până ȋn toamna acelui an. Tata a devenit interpretul armatei. Ȋn acea perioadă a cunoscut personalităţi despre care ulterior a aflat că erau personalităţi istorice ale războiului. Ei şi-au recuperat parţial sănătatea ca şi ceilalţi supravieţuitori, iar ȋn octombrie au fost ȋntrebaţi dacă nu doresc să ȋnsoţească armata americană peste ocean. Atunci tatăl meu a decis să ȋşi urmeze părintele care se ȋntorcea la Cluj. Tata nu a vrut să-i cauzeze o asemenea suferinţă bunicului care muncea din greu pentru ca "Adlerii" să ȋşi facă norma, ceea ce le diminua numărul şi intensitatea bătăilor faţă de cele primite de alţi deţinuţi dintre cei ce nu puteau să ȋşi facă norma de ore de muncă. Cum aflase tata că mama lui nu mai era? Circulau bucăţi de scoarţă de copac pe care erau scrijelite nume şi ȋntre nume văzuse numele mamei lui.....şi-a imaginat că lista cuprindea femeile care nu mai erau in viaţă.

După reȋntoarcerea la Cluj, tata şi-a terminat studiile şi a dat bacalaureatul. Am scris de curând despre cum a cunoscut-o pe frumoasa şi inteligenta Lolita Abramovici, dintr-o familie de evrei din Moldova de curând mutaţi ȋn Bucureşti, venită ȋn vara anului 1946 la băile de la Cojocna ȋmpreună cu mama ei. Acolo s-au cunoscut părinţii mei si intre ei a fost dragoste la prima vedere.
Otto Adler a fost totdeauna mândru de familia lui! Iată ce scrie ȋn memorii despre iubita lui soţie: "......Ȋn anul 1952 (la 18 mai) m-am căsătorit. Şi aici am avut noroc. Am avut o soţie căreia nu-i pot reproşa decât că după 50 de ani şi opt zile de casnicie m-a părăsit. Femeie frumoasă, foarte inteligentă, cultă, perseverentă, energică, excelent psiholog atât ca dotare naturală cât şi ca profesionistă, excelentă gospodină, Lolita a fost pentru mine ceea ce se numeşte Sufletul Pereche."

Otto 1952

Otto şi Lolita Adler la nunta,        

18 mai1952



Au avut doi copii, Serena şi Alin, iar din partea Serenei nepotul Victor care acum este tatăl strănepotului David. Tatăl nostru Otto era foarte fericit să vadă primii ani ai strănepotului David ! El spunea ca a avut din nou şansă, pentru că şi-a ȋntâlnit strănepotul ȋnainte de a pleca pentru totdeauna şi le vorbea tuturor prietenilor despre asta.

Otto Adler 2013
Otto Adler cu strănepotul David ȋn decembrie 2013    


După terminarea studiilor a rămas ȋn universitate mai ȋntâi ca asistent universitar şi apoi a evoluat ȋn carieră. A continuat să ȋnveţe studenţi timp de multe decenii, ȋn paralel cu cariera de cercetător ştiinţific. A publicat 6 carţi (2 cursuri şi 4 cărţi de specialitate) şi peste 80 de articole şi comunicări de specialitate ȋn ţară şi străinătate. A fost director general al unei firme de consultanţă, după ce ȋnainte fusese şeful laboratorului de economie de energie şi mediu din Institutul de Cercetări Metalurgice Bucureşti. A fost consilier ştiintific pentru formularea multor planuri şi strategii de dezvoltare pentru sectoarele metalurgie, energie şi industrie grea. A lucrat ȋn comitete internaţionale pentru definirea unor strategii regionale şi globale. A fost autor sau coautor a 14 invenţii, dintre care 2 au fost brevetate ȋn străinătate şi aplicarea lor a contribuit la economii semnificative de energie. El avea mai multe distincţii şi medalii, dar cea mai importantă este Steaua României ȋn grad de Cavaler.

Din 1990 se dedicase memoriei Holocaustului şi ȋn anul 2001 a fost ales preşedintele Asociaţiei Evreilor din Romania Victime ale Holocaustului (AERVH). Ȋmpreuna cu colegii, au pus bazele unor programe educaţionale pentru tineret, a susţinut apariţia unei legislaţii moderne contra manifestărilor antisemite, intoleranţei. Ȋn prezent România are un cadru legal ce poate fi considerat unul dintre cele mai bune dintre ţările din regiune. Ȋn prezent toată această activitate capătă o nouă dimensiune şi seniorilor li se adaugă a doua şi a treia generaţie pentru memoria celor 6 milioane de evrei omorâţi ȋn Holocaust şi a căror memorie să rămână veşnică. Ei rămân ȋn sufletele noastre pentru totdeauna.

Otto Adler 2014

Otto Adler, ultimul interviu,  

aprilie 2014

 

Ȋn dimineaţa zilei de 6 mai 2014, tatăl nostru Otto Adler s-a stins după o lungă suferinţă. Cu doar două zile ȋnainte de acea dimineaţă fatidică el aniversase 85 de ani. Ȋn dimineaţa dispariţiei sale am vorbit despre planurile de viitor. El continua să aibă planuri şi optimismul şi ȋnţelepciunea sa vor rămâne aici cu noi toţi : familie, prieteni, colegi, studenţi de azi şi de ieri. Multă lume a participat la funerariile lui şi o gardă militară a dat onorul, chiar ȋn Parlamentul României s-a păstrat un moment de reculegere ca semn de respect pentru personalitatea lui. Familia noastră poartă tuturor multă recunoştinţă pentru respectul purtat tatălui nostru. El rămâne ca un exemplu de cultură enciclopedică, de nobleţe de caracter, modestie, optimism şi generozitate.
A dat ultimul său interviu cu doar câteva săptămâni ȋnaintea dispariţiei lui şi a spus cu acel prilej: « ultimul meu interviu..... ».

Serena Adler
Fiica lui Otto Adler
12 iunie 2014

 

 archive/ arhiva